Primele declarații ale fiicei artistei Gabi Luncă, după ce aceasta a fost internată la ATI. Cântăreața de muzică lăutărească are coronavirus

Publicat: 17 mart. 2021, 11:24 Autor: Andreea Voicu Vedete

Artista Gabi Luncă a fost internată în spital, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Fiica sa, Rebeca Onoriu, a făcut primele declarații, după ce s-a aflat că mama ei este internată pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean Ilfov.

Cântăreața de muzică lăutărească se află internată în spital, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Fiica artistei Gabi Luncă a mărturisit faptul că starea de sănătate a mamei sale este una stabilă, artista este cooperantă nu este intubată, însă are nevoie de masca de oxigen pentru a putea respira. Medicii nu se pronunță deocamdată în legătură cu evoluția stării de sănătate. Fiica ei a mărturisit că artista a tușit, a făcut un test PCR și rezultatul a fost pozitiv. Gabi Luncă nu știa faptul că are virusul.

“Este stabilă, cooperant, dar este nevoie de masca de oxigen. Ținând cont de vârsta dânsei nu ne putem pronunța. Am auzit de COVID, cât este de puternic, dar am trăit, am simțit puterea Domnului. I-a fost administrat un tratament sigur și așteptăm să dea rezultat, sperăm, ne rugăm. Ieri am vorbit, chiar dânsa m-a sunat. Mama a tușit un picuț și atât ne-a trebuit. A făcut un test PCR, a ieșit pozitiv. Ea nu a știut că a avut COVID, vreau să cred că nici acum nu știe. Ea știe că are o pneumonie, ea a mai avut una. Este internată și ne bucurăm că a acceptat și că, totodată, am și găsit și unde. O echipă de medici are grijă de ea, păstrăm legătura”, a dezvăluit fiica cântăreței pentru Antena Stars.

“Ieri am vorbit cu mama, nu se înțelege greșit, că ar fi intubată. Evităm, nu e cazul. Sperăm să nu ajungem în faza aceea. Din păcate cât am căutat să o protejăm pe dânsa… mai că nu i-am pus dezinfectant în mâncare. De un an de zile îi sărut doar mâinile, nici măcar pe obraji, ca să o protejez. S-a întâmplat din nefericire și la noi”, a mai spus Rebeca Onoriu.

Gabi Luncă a avut cancer la sân

Cântăreața de muzică lăutărească a avut mari probleme de sănătate, mult timp luptându-se cu o boală cruntă, și anume cancerul la sân. A fost nevoită să urmeze tratamente și ședințe de chimioterapie, care au lăsat-o aproape fără păr. A crezut în Dumnezeu, s-a rugat, medicii au ajutat-o, iar acum Gabi Luncă este bine.

„Chiar m-a lovit tare această ştire. Eu am plecat de sâmbătă în Germania, invitată la o nuntă, cu formaţii. Am intrat în 80 de ani şi sper că de sărbători unde mă orientez. Nu am nimic! După ce moare omul, degeaba îl face mare. Când Dumnezeu vindecă, omul nu mai are nicio putere. În trecut am fost bolnavă, acum sunt sănătoasă. Cred că Dumnezeu a fost mâna şi El m-a vindecat. Sigur că suntem oameni cu slăbiciuni, dar eu rămân pe credinţă”, a spus Gabi Luncă, la Antena Stars, arată evz.ro.

Sursă foto: arhivă Ciao

Publicat: 17 mart. 2021, 11:24 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×